Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Forumul Managerilor din Sistemul National de Biblioteci 2019

5 decembrie 2018 @ 8:00 - 17:00

Forumul anual al Managerilor din Sistemul Național de Biblioteci cu genericul „BIBLIOTECA ANULUI 2019: INTERFERENȚA VIZIUNILOR”. În cadrul reuniunii profesionale, aflată la cea de-a 23-a ediție, vor fi abordate prioritățile pentru Anul Biblioteconomic 2019, programe în vederea implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă 2030, angajamente ale bibliotecilor privind implementarea prevederilor Legii cu privire la Biblioteci (nr. 160 din 20.07.2017), Programul Național LecturaCentral: dimensiunile unui program de succes, discuții, schimb de opinii, comunicare profesională. La lucrările Forumului vor participa managerii bibliotecilor naționale, din învățământ, publice teritoriale, specializate, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, Camerei Naționale a Cărții, Institutului de Dezvoltare a Societății Informației, Facultății de Jurnalism și Științe ale Informării, IREX Moldova, Comitetului Tehnic nr.1, „Biblioteconomie. Informare. Documentare”. Evenimentul va avea loc la 5 decembrie 2018, ora 10.00, Sala de lectură nr. 1, blocul central, etajul II, (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”)

Detalii

Dată:
5 decembrie 2018
Oră:
8:00 - 17:00
Site web:
https://www.youtube.com/watch?v=sgti1yUO37I

Loc de desfășurare

Biblioteca Naţională a Republicii Moldova
str. 31 August 1989 78A
Chișinău, 2012 Moldova, Republic of
+ Hartă Google