Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2026

Camera Națională a Cărții din Republica Moldova vă invită la Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2026, care va avea loc între 2 și 6 septembrie 2026, la Centrul Mediacor (str. Alexei Mateevici nr. 60) din cadrul Universității de Stat Moldova. Evenimentul se desfășoară și în acest an sub onorantul Înalt Patronaj al Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu și al Președintelui României, Nicușor-Daniel Dan.

Intrarea publicului va fi liberă la toate evenimentele din programul acestei ediții, zilnic între orele 10 și 20. Vor fi prezente edituri importante atât din Republica Moldova, cât și din România, cu carte exclusiv în limba română. Personalități culturale de pe ambele maluri ale Prutului vă vor oferi motive în plus să nu rataţi participarea la această nouă sărbătoare a cărţii. Ioana Pârvulescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Bogdan Crețu, Doina Ruști, Andreea Răsuceanu, Cristian Preda, Simona Antonescu, Domnica Petrovai, Sabina Fati, Andrei Crăciun, Dan Sociu, Moni Stănilă, Maria Pilchin, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Vitalie Ciobanu, Iulian Ciocan, dar și mulți alții vor interacționa cu publicul pornind de la cele mai incitante și actuale teme, în cadrul lansărilor de carte și al dezbaterilor.

Unele dintre cele mai importante edituri din Moldova și România îi vor întâmpina pe iubitorii de carte cu cele mai noi oferte editoriale: Editura Academiei Române, Editura ARC, Grupul Editorial ART, Editura AGIR (Asociația Generală a Inginerilor din România), Editura Booklet, Bookzone, Editura Cartego, Editura Cartier, Editura Casa Poveștilor, Editura Cuantic, Curtea Veche Publishing, Didactica Publishing House, Editura Eikon, Editura Epigraf, Eurodidactica – Lexon-Prim, Editura Gama, Grupul Humanitas, Editura Institutului Cultural Român – Centrul Național al Cărții (CENNAC), Editura Junimea, Litera, Editura MLR – Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), Nemira Publishing House, Editura Paralela 45, Editura Polirom, Prior Media Group, Editura Prut, Supergraph – Editura Sophia, Editura Știința, Editura Trei, Editura Universitaria – Universitatea din Craiova, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Programul evenimentelor

11:00 Editura Paralela 45 – Lansarea romanului Lecția de rusă de Maria Pilchin (Liceul „Mircea Eliade”)

14:00 Editura ARC – Lansare de carte: Călătorie spre frasinul gigant de Nicolae Popa. Participă: copii de la licee din Chișinău, Nicolae Popa. Moderator: Arcadie Suceveanu (Mediacor)

15:00 Eurodidactica – Lexon-Prim – Istoria Basarabiei în cadrul Imperiului Rus: dialog în jurul unor cercetări recente (Mediacor)

  • Valentin Tomuleţ – Privilegiaţii în ierarhia socială a Basarabiei: (1812-1871); Lexon-Prim, 2026
  • Cristina Gherasim – Nobilimea basarabeană sub dominaţie imperială rusă: statutul social-politic şi mentalităţi colective: (1812-1917); Lexon-Prim, 2026
  • Eugen-Tudor Sclifos – Problema Basarabiei în context internaţional: (1853-1878); Lexon-Prim, 2026
  • Sudul Basarabiei în componența Principatului Moldovei/României în perioada  1856-1878: Studii şi documente; editori: Eugen-Tudor Sclifos, Cristina Gherasim  (Lexon-Prim, 2025)

16:00 Eurodidactica – Lexon-Prim (Mediacor)

  • Dorian Furtună – Primordialismul etnic. Tribalism, etnogeneză, endogamie, xenofobie și conflicte identitare
  • Lidia Prisac – Migraţia la feminin: Studiu de istorie orală. Mărturii (Lexon-Prim, 2026)
  • Adrian Dolghii – Album RASSM 1924-1940 (Lexon-Prim, 2026)
  • Diana Roşca – Rapsodia patrimoniului: Şezătoarea Ciocârlia şi 5 ani de renaştere a cămăşii tradiţionale Ialoveni (Lexon-Prim, 2026)
  • Victoria Fonari – Jurnalul din muzeu: detectivii din Chişinău / Victoria Fonari; ilustraţii de Carolina Naconecinîi-Bojoga (Lexon-Prim, 2026)
  • Valentina Ursu – Patrimoniul cultural în sistemul educaţional din Republica Moldova (1991-2025); Lexon-Prim, 2026
  • Constantin Brâncuși. 150 de ani de zbor în infinit (planșă didactică)
  • Instruirea Regelui Mihai. Modelul Clasei Palatine (planșă didactică)

17:00 Editura AGIR (Asociația Generală a Inginerilor din România) – Lansare de carte: Tragedia Politehnicii din Chișinău în anii ʼ70. Din arhiva evenimentelor și mărturisirile unui martor ocular de profesorul dr. ing. DHC Alexandru Marin (Mediacor)

  • Invitați: profesorii Universității Tehnice, inclusiv cei pensionați și martori ai acelor evenimente triste, colaboratorii Institutului de Istorie ai Academiei de Științe a Regiunii Moldova, rudele celor eliberați din funcție ș.a. Moderator: prof. Vasile Popa – martor al acelor evenimente

18:00 Editura ARC – Lansare de carte: Destin denaturat. Cum găgăuzii și-au pierdut identitatea? de Ștefan Bejan (Mediacor). Participă: Mihail Sirkeli, Octavian Țîcu, Ștefan Bejan. Moderator: Iulian Ciocan

19:00 Editura Paralela 45 – Lansarea noului număr al revistei Timpul din România, ediția din Republica Moldova și dezbatere pe tema celor mai recente apariții editoriale (Mediacor). Participă: Mihai Vacariu, Maria Ivanov, Diana Iepure, Dumitru Crudu, Cătălina Bălan și autori ai numărului

10:00 Editura Academiei Române – Anul Brâncuși: Irinel Popescu (coord.), O întâlnire astrală: Dimitrie Gerota – Constantin Brâncuși. Istoria Ecorșeului/ A Match Made in Heaven: Dimitrie Gerota – Constantin Brâncuși. The story of the Flayed Man (Écorché) (Mediacor)

  • Colecția „Biblioteca de critică, istorie și teorie literară” – Mihai Cimpoi, Cercul cercurilor. Filosofia lui Eminescu
  • Prezintă: acad. Valeriu Matei – director general al EAR, acad. Irinel Popescu, acad. Mihai Cimpoi, dr. Pompiliu Crăciunescu – redactor-șef al EAR

10:30 Editura Cartego (Mediacor)

  • Lansare de carte: De la melci am învățat de Victor Fală și Ivanka Costru
  • Lansare de carte: Cinci defecți imperfecți și Alteța Sa Mocirela de Beatrice Alemagna

11:00 Editura Epigraf – Lansare de carte: Voci din cetatea asediată. Interviuri 1989-2019, autoare Veronica Boldișor (Mediacor). Participă: Valeriu Cerba, doctor în drept; Cezaria Vasilache, prefațatoarea cărții; Rodica Solovei, doctor în istorie; Mihai Iorga, actor (intervievat); Gabriela Lungu, directoarea Teatrului Municipal de Păpuși „Guguță” (intervievată); Iuliana Gorea-Costin (intervievată); Lidia Prisac, doctor în istorie

11:00 Editura Știința – Lansare de carte: Colecția enciclopedică pentru copii Prietenii mei animalele (primele 10 volume), autor Tudor Cozari (Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală). Prezintă: copii de la Grădinița nr. 5 „Regina Maria”, or. Ialoveni, manager Tatiana Vrajmaș. Participă: Dumitru Murariu, Daniela Plăcintă, Arcadie Capcelea, Mihai Cârlig, Petru Vicol, Tudor Cozari. Moderator: Gheorghe Prini

11:30 Editura Epigraf – Lansare de carte: Capra cu spații albe, autor Victor Prohin (Mediacor). Participă: Vitalie Răileanu (critic literar, director Biblioteca „O. Ghibu”), Liviu Belâi (prozator, publicist), Marcel Gherman (prozator, publicist)

12:00 Editura Academiei Române – Colecția „Biblioteca de critică, istorie și teorie literară” (Mediacor)

  • Simona Modreanu, Baudelaire, metamorfoze și anamorfoze
  • Adrian Dinu Rachieru, Exerciții de recitire
  • Elena Bondor, Filosofie, cultură și spiritualitate în presa românească a exilului (1948-1993). Antologie de fragmente alese
  • Florentin Popescu, Personajele lui Vasile Voiculescu
  • Prezintă: acad. Valeriu Matei – director general al EAR, dr. Simona Modreanu, dr. Elena Bondor, dr. Adrian Dinu Rachieru, dr. Pompiliu Crăciunescu – redactor-șef al EAR

13:00 Editura Prut – Prezentare de carte: Cu marea în buzunar, Ianoș Țurcanu (Mediacor). Moderatoare: Maria Pilchin

13:30 Editura Cartier – Dezbatere: Mozaicul, propagandă sovietică sau patrimoniu național, pornind de la albumul Stații auto cu mozaic de Ștefan Susai (Mediacor)

14:00 Editura Cartier – Dezbatere: Să devii cel care ești cu adevărat, pornind de la volumele M-a făcut mama existențialist și Să devii cel care ești cu adevărat de Constantin Cheianu (Mediacor)

14:00 Editura Știința – Lansare de carte – Colecția „Antologia unui autor”. Apariții recente (Muzeul Național al Literaturii Române). Participă: Maria Șleahtițchi, Simona Popescu, Ion Pop, Ion Bogdan Lefter, Dinu Flămând, Nichita Danilov, Nicolae Popa, Mircea V. Ciobanu. Recital: elevii de la Școala de Arte „Valeriu Poleakov”, profesoare Angela Tofan și Ioana Zubcu. Moderator: Gheorghe Prini

  • Ion Pop, Cum se scrie un poem
  • Dinu Flămând, Dorm în inima mea
  • Nichita Danilov, Un alt secol
  • Nicolae Popa, Toate viețuitoarele casei
  • Ioan Flora, Trădarea metaforei

15:00 Editura Humanitas – Eveniment Doina Ruști cu romanele autobiografice Ferenike și Nas de bulgar, bestsellere Humanitas, și noua sa carte pentru adolescenți, Matuf, peruchierul Doina Ruști în dialog cu Lidia Bodea. Sesiune de autografe (Mediacor)

16:00 Editura Știința – Lansare de carte: Colecția Moștenire. Noi apariții (Mediacor)

  • Gellu Naum. Opere (2 volume). Ediție de Simona Popescu
  • Participă: Ion Pop, Ion Bogdan Lefter, Simona Popescu
  • Moderator: Mircea V. Ciobanu

16:00 Editura Prut – 80 de ani de la foamete (Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”). Participă: Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Maria Pilchin. Moderatoare: Svetlana Cârstean

17:00 Editura Junimea – Semnale editoriale (Mediacor). Prezentări de Adrian Dinu Rachieru, Valentin Talpalaru, Andrei Novac, Liviu Apetroaie, Ioan Răducea. Amfitrion: Simona Modreanu

  • Margareta Curtescu, Ocru, colecția „Atrium”
  • Nicolae Spătaru, Amicul din Neanderthal (Povestiri de pe altă stradă), colecția „Narratio”
  • Mihaela Perciun, Tăcere, colecția „Narratio”
  • Vladimir Halipli, Geamăna pământului. Calea iubirii şi puterea ei, Templul lotusului roz. Cartea a doua. Grația renașterii, colecția „Celelalte cuvinte”
  • Leo Butnaru, Oare computerele visează şi ele?, colecția „Ulița copilăriei”, În schimbul doi al cunoaşterii de sine (proză, yes-eu)şi ele?, colecția „Celelalte cuvinte”

18:00 Editura ARC – Lansare de carte: Kant în vacanță de Anatol Moraru (Mediacor). Participă: Maria Șleahtițchi, Virgil Botnaru, Anatol Moraru. Moderator: Iulian Ciocan

18:00  Editura Polirom  – Ioan Pintea, Proximităţi şi mărturisiri. Jurnal (Ediție adăugită) (Cărturești Muzeu). Invitați, alături de autor: Dinu Flămând, Maria Șleahtițchi, Emilian Galaicu-Păun, Mariana Harjevschi

18:45 Editura Polirom – Iulian Ciocan, Lica. Invitați, alături de autor: Moni Stănilă, Marta Friptu (Mediacor)

19:15 Editura Epigraf (Mediacor) – Lansare de carte: Bătrânii din căsuța cât nuca, autor Vladimir Beșleagă. Participă: Angela Aramă, Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Rusu; Lansare de carte: Mereu prezent: Grigore Cincilei (1927-1999), coordonator Cezaria Vasilache. Participă: Cornelia Cincilei, Ala Bujor, Cezaria Vasilache

10:00 Editura Junimea – Brâncuși, între mit și realitate – dialog Simona Modreanu cu Andrei Novac (Mediacor)

10:30 Masă rotundă: Între Olimpiadă și Războiul Rece. Mișcarea olimpică în Moldova sovietică: sport, ideologie și identitate (1944-1991). Participă: Sergiu Gurin și Ion Xenofontov (Mediacor)

11:00 Editura Academiei Române (Mediacor) – Colecția „O sută și una poezii” – Valeriu Stancu, Prin suburbiile cerului; Vasile Macoviciuc, Nordul; Colecția „Proză scurtă” – Valeriu Stancu, Despărțirea zilei de umbra ei. Prezintă: acad. Valeriu Matei – director general al EAR, Valeriu Stancu, dr. Simona Modreanu, dr. Adrian Dinu Rachieru, dr. Pompiliu Crăciunescu – redactor-șef al EAR

11:30 Editura Junimea – Semnale editoriale. Prezentări de Adrian Dinu Rachieru, Valentin Talpalaru, Andrei Novac, Liviu Apetroaie, Ioan Răducea. Amfitrion: Simona Modreanu (Mediacor)

Apariții recente în seria de autor Marin Tarangul, colecția „Integrum”:

  • Studii și eseuri I. Teologie și spiritualitate de Marin Tarangul, ediție coordonată de Ioan-Alexandru Tofan, colecția „Integrum”. Traducere de Simona Modreanu
  • Studii și eseuri II Literatură, critică literară și cultură tradițională, ediție coordonată de Ioan-Alexandru Tofan, colecția „Integrum”. Traduceri de Alex. Vlad
  • Studii și eseuri III. Istoria artei, critică de artă și estetică, ediție coordonată de Ioan-Alexandru Tofan, colecția „Integrum”. Traduceri de Alex. Vlad.
  • Seria „Magul călător”: Grigore Vieru, Nicolae Labiș, Magda Isanos, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Horia Zilieru
  • Cristina Danilov, Divanul cu pisici, colecția „Celelalte cuvinte”
  • Liviu Apetroaie, Sau NU, colecția „Atrium”, Cealaltă oglindă sumară. El otro espejo sumario, colecția „Cuvinte migratoare”
  • Ioan Răducea, Artă tratată. Note din expoziţii, colecția „Lumea artei”, Casă de Paști, colecția „Celelalte cuvinte”

12:00 Editura Știința – Lansare de carte sub genericul „Cultură și ortodoxie”. Colecțiile Moștenire și Memoriile Basarabiei (Biblioteca Națională a Republicii Moldova). Participă: ÎPS Părinte Antonie, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor; acad. Andrei Eșanu; Arhim. Antipa Burghelea, secretar al Mănăstirii Antim din București; dr. prof. Anatol Petrencu; Pr. Viorel Cojocaru; dr. Lidia Troianowski; Ion Negrei; dr. Galaction Verebceanu. Moderator: Mircea V. Ciobanu

  • Dosoftei, Opere. Studiu introductiv de Alexandru Andriescu
  • Antim Ivireanul, Opere. Studiu introductiv de Florin Faifer
  • Cărți populare românești păstrate în străinătate. Ediție de Galaction Verebceanu
  • Constantin Popovici, Studii religios-morale și liturgice. Ediție de Viorel Cojocaru
  • Vasile Țepordei, Iubim Basarabia. Articole jurnalistice. Editoriale. Predici. Evocări (2 volume). Ediție de Lidia Troianowski
  • Serghie Cetverikov, Paisie, starețul mănăstrii Neamțului. Ediție de Nina Negru

12:30 Editura Paralela 45 – O întâlnire cu scriitorul Andrei Crăciun. Lansare de carte: Și n-ai rămas pe cer, steaua mea și discuție pe tema microromanului Bilili din colecția „Prima dragoste”. Participă: Diana Iepure și Andrei Crăciun (Mediacor)

13:00 Editura Epigraf – Lansare de carte: Personaje ale folclorului mitologic românesc. Dicționar, autoare Mariana Cocieru. Participă: Mariana Cocieru (Mediacor)

13:00 Editura Cartier – Lansare de carte: Șuruburi, șaibe, cuie, piulițe de Adela Greceanu (Muzeul Național al Literaturii Române)

13:30 Editura Prut – Lansare de carte: Cine am fost (mărturii ale victimelor Holocaustului din România), Mihail Vakulovski. Participă: Svetlana Cârstean, Iulian Fruntașu. Moderatoare: Maria Pilchin (Mediacor)

14:30 Editura Știința – Lansare de carte: colecția Moștenire. Noi apariții – Panait Istrati. Scrieri (2 volume). Ediție de Zamfir Bălan. Participă: Ion Pop, Bogdan Crețu, Zamfir Bălan. Moderator: Gheorghe Prini (Mediacor)

14:30 Editura Cartier – Lansare de carte: Costul vieților noastre de Liuba Rusnac (Muzeul Național al Literaturii  Române)

15:15 Editura Cartier – Lansare de carte: Când monografiștii au trecut Prutul. Cornova 1931 – un altfel de bilanț, ediție coordonată de Cosmina Timoce-Mocanu și Zoltán Rostás (Mediacor)

16:00 Editura Prut – Prezentare Colecția „Arte”: • Tomagraph, Ana Toma • Suflete în beton, Victor Ciobanu. Moderatoare: Moni Stănilă (Cărturești Muzeu)

16:30 Editura Cartier – Lansare de carte: Un fascism românesc. Istoria Gărzii de Fier și Ceaușescu. Dictatorul ambiguu de Traian Sandu (Mediacor)

17:30 Editura Humanitas – Eveniment Ioana Pârvulescu. Prezentarea bestsellerelor Humanitas Junior Invizibilii și Trei zile nemaipomenite Cu Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea și Maria Pilchin. Sesiune de autografe (Mediacor)

18:00 Eveniment Humanitas Fiction – Lansarea romanelor: Shiva Rahbaran, Numele meu e Nevinovăție; Zülfü Livaneli, Pe spinarea tigrului; Ayelet Tsabari, Cântece pentru cei cu inima frântă. Cu: Cristian Preda, Sabina Fati, Lidia Bodea, Denisa Comănescu (Mediacor)

18:00 Editura Prut – Colecțiile de poezie „Teritorii” și „Pulsar”. Poeți invitați: Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Bogdan-Alexandru Stănescu. Moderatoare: Moni Stănilă și Svetlana Cârstean (Cărturești Muzeu)

  • Cuadratura eului, Călina Trifan
  • Un vis sub gaz ilariant, Dan Sociu
  • Carnetul medical e poezia de care te temi, Nadejda Ivanov
  • Beata în marsupiu (reeditare), Iulian Fruntașu

18:30 Editura Humanitas – Eveniment Cristian Preda. Lansarea volumului Ideologii şi ideologi în România contemporană. Dialog cu Sabina Fati. Sesiune de autografe (Mediacor)

19:00 Editura ARC – Lansare de carte: FC SHERIFF și geopolitica fotbalului de Octavian Țîcu și Boris Boguș. Participă: Ion Xenofontov, Mădălin Necșuțu, Ilie Gulca, Octavian Țîcu, Boris Boguș. Moderator: Igor Șarov (Mediacor)

10:00 Editura Prut – Prezentare de carte pentru copii și adolescenți. Participă: Mihail Vakulovski, Ana Toma, Natalia Stoianov. Moderatoare: Moni Stănilă (Mediacor)

  • Ioan Șerbu, Myrmica și Călătoria unui bichon
  • Maria Pilchin, Fata secretarului de stat

10:30 Editura Trei – Lansarea romanului Dansează când îți vine să plângi. Camelia Cavadia în dialog cu Dorina Popovici (Mediacor)

11:00 Editura ARC – Lansare de carte: Elefanții de Silvia Goteanschii. Participă: Nina Corcinschi, Constantin Cheianu, Maria Șleahtițchi, Adrian Ciubotaru, Silvia Goteanschii. Moderator: Iulian Ciocan (Mediacor)

11:30 Editura Polirom – Bogdan Crețu, și fumul se ridica la cer. Invitați, alături de autor: Nina Corcinschi, Emilian Galaicu-Păun (Mediacor)

12:00 Eveniment Humanitas Fiction – Lansarea romanelor: Eric-Emmanuel Schmitt, Cele două împărății. Străbătând secolele V; Cédric Sapin-Defour, Mirosul lui după ploaie; Éric Chacour, Ce știu despre tine. Cu: Lidia Bodea, Cristian Preda, Denisa Comănescu (Mediacor)

12:30 Eveniment Humanitas Fiction și Humanitas – Ludmila Ulițkaia, Arundhati Roy, Elizabeth Gilbert și noile lor cărți autobiografice, bestsellere internaționale; Ludmila Ulițkaia, Adevăratul meu nume. Povestiri din biografie; Arundhati Roy, Refugiul meu, furtuna mea; Elizabeth Gilbert, Până când râul cel mare ne va despărți. Cu: Sabina Fati, Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea, Denisa Comănescu (Mediacor)

13:00 Editura Humanitas – Eveniment Ioana Pârvulescu. Lansarea bestsellerului Aurul pisicii și a volumelor Alfabetul domnilor. Viața și aventurile bărbatului din cărți văzute prin ochii unei femei și Alfabetul doamnelor. De la doamna B. la doamna T. Dialog cu Vitalie Ciobanu și Lidia Bodea. Sesiune de autografe (Mediacor)

13:45 Editura Cartier – Dezbatere. Între imperiu și stat-națiune: elite și proiecte politice privind Basarabia, pornind de la volumele De la Petersburg la Chișinău. Strategii imperiale în Basarabia 1812-1828 de Sergiu Boțolin și Confruntări post-imperiale. Proiecte transnaționale ale Basarabiei la Paris și în alte părți 1917-1922 de Svetlana Suveică (Mediacor)

14:30 Editura Trei – Istorie și anamneză în Soarele negru și Peștii cubanezi. Bogdan-Alexandru Stănescu în dialog cu Moni Stănilă și Lucia Țurcanu (Mediacor)

15:00 Editura Știința – Lansare de carte: Colecția Moștenire. Noi apariții. Participă: Maria Șleahtițchi, Ion Pop, Bogdan Crețu. Recital: elevii de la Școala de Arte „Valeriu Poleakov”, profesoare Angela Tofan și Ioana Zubcu. Moderator: Mircea V. Ciobanu (Biblioteca Municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”)

  • George Coșbuc. Opere (2 volume). Studiu introductiv de Ion Pop
  • Gheorghe Asachi. Opere (2 volume). Studiu introductiv de Bogdan Crețu
  • Ion Barbu. Opere. Studiu introductiv de Bogdan Crețu
  • Nichita Stănescu. Opere (2 volume). Studiu introductiv de Bogdan Crețu

15:15 Eveniment Humanitas Fiction: Două Premii Nobel pentru Literatură – Lansarea romanelor: Mario Vargas Llosa, Vă dedic tăcerea mea; Han Kang, Lecția de greacă. Cu: Vitalie Ciobanu, Ioana Pârvulescu, Denisa Comănescu (Mediacor)

15:45 Editura Polirom – Andreea Răsuceanu, Hemiptera. Invitați, alături de autoare: Paula Erizanu, Lucia Țurcanu, Vitalie Ciobanu (Mediacor)

16:15 Editura Humanitas – Lansarea bestsellerului Istoria orbilor de Alina Pavelescu și Șerban-Liviu Pavelescu. Cu: Alina Pavelescu, Șerban-Liviu Pavelescu și Cristian Preda. Sesiune de autografe (Mediacor)

17:00 Editura Paralela 45 – Hărți şi ideologii. Cum ne modelează gândirea cărțile şi scriitorii? Un dialog cu Cristian Preda şi Cătălina Bălan, pornind de la volumele De partea bună a hărții (Editura Paralela 45) şi Ideologi şi ideologii în România contemporană (Humanitas) (Mediacor)

17:30 Editura Humanitas: Despre lumea în care trăim cu: Sabina Fati, Cristian Preda, Alina Pavelescu, Vitalie Ciobanu, Șerban Pavelescu. Moderator: Gabriela Maaz (Mediacor) dezbatere pornind de la volumele: Thierry Wolton, Lumea noastră orwelliană; Timothy Garton Ash, Patriile noastre. O istorie personală a Europei; Giuliano da Empoli, Inginerii haosului; Jean-François Braunstein, Filozofia a luat-o razna; Yascha Mounk, Capcana identității. Scindarea societății occidentale și noua dinamică a puterii

17:30 Cenaclul Republica – Invitat: Bogdan-Alexandru Stănescu – în dialog cu cenacliștii, pornind de la romanul Soarele negru și volumul de eseuri Peștii cubanezi (Editura Trei, 2024, 2025). Moderatoare: Moni Stănilă (Biblioteca Centrală a Bibliotecii Municipale „Bogdan Petriceicu Hasdeu”)

18:30 Editura Polirom – Dan Lungu, Sub gravitaţia memoriei. Reportaje (auto)biografice. Invitați, alături de autor: Maria Șleahtițchi, Maria Pilchin (Mediacor)

19:00 Institutul Cultural Român – Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții împreună cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău propune desfășurarea unei mese rotunde cu tema „Literatura română contemporană din Republica Moldova”. La dezbatere vor participa scriitorii Maria Pilchin, Moni Stănilă, Iulian Ciocan, Dumitru Crudu și Maria Ivanov, care vor aborda teme legate de literatura basarabeană contemporană, cele mai recente apariții editoriale, distincțiile obținute, precum și alte subiecte de interes privind fenomenul literar actual. (Mediacor)

10:00 Editura Academiei Române – Colecția „Opere”: • Nicolae Labiș, Opere, I-IV; • Titu Maiorescu, Opera filosofică, I-II. Prezintă: acad. Valeriu Matei – director general al EAR, dr. Pompiliu Crăciunescu – redactor-șef al EAR (Mediacor)

10:30 Editura Academiei Române – Colecția „Sociologie”: • Radu Carp, Cristina Maria Matiuță (coord.), Republica Moldova. Alegeri și opțiuni politice în timpul războiului hibrid; • Constantin Cubleșan, Cărțile credinței; • Suzana Turcu, De la copilul rar la bătrânul dependent. Prezintă: acad. Valeriu Matei – director general al EAR, dr. Pompiliu Crăciunescu – redactor-șef al EAR (Mediacor)

11:00 Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău – Lansarea albumului Chișinău. Culorile vechi ale orașului, autor Lică Sainciuc. Participă: Lică Sainciuc – artist, autorul albumului; Valeria Suruceanu – director, Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău; Victoria Viprada – artist vizual; Iurie Svet – „Old Chișinău”  (Mediacor)

11:30 Editura Humanitas – Eveniment Nadia Comăneci, cu volumele Nadia Comăneci, Scrisori către o tânără gimnastă; Cho Nam-joo, De dragul Nadiei Comăneci. Cu: Denisa Comănescu, Lidia Bodea, Cristian Preda (Mediacor)

12:00 Editura Polirom – Lucian Dan Teodorovici, Pe unde înoată urechinii. Invitați, alături de autor: Moni Stănilă, Alexandru Vakulovski (Mediacor)

12:45 Editura Polirom – Simona Antonescu, Coborârea în cetate. Invitați, alături de autoare: Iulian Ciocan, Maria Pilchin, Lucia Țurcanu (Mediacor)

13:00   CUPA LINGVISTICĂ 2026 – Ce? Unde? Când? (Campionatul național de cultură generală) (Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Sala de lectură, et. II)

13:30 Editura Trei – Poate iubirea să renască din criză? O întâlnire cu Domnica Petrovai, autoarea volumului Conflictul dintre noi. Vor vorbi: Domnica Petrovai, psihoterapeut de cuplu și familie; Lucia Maxim, psihoterapeută; Lector univ. Tatiana Turchină, psiholog, psihoterapeut de familie și cuplu (Mediacor)

14:00 Editura Polirom – Moni Stănilă, Oase strălucitoare. Invitați, alături de autoare: Lucia Țurcanu, Nina Corcinschi (Mediacor)

15:00 Asociația Română a Traducătorilor Literari (ARTLIT) – Dezbatere: Traducerile literare și IA – reguli de (ne)folosire. Vor vorbi: Ionela Chirilă, Diana Iepure (Mediacor)

16:00 Tur literar al Chișinăului: De la Aglaia la Grădina de sticlă, cu Paula Erizanu – În acest tur ghidat din cadrul proiectului Harta Literară a Chișinăului, scriitoarea și jurnalista Paula Erizanu va merge împreună cu vizitatorii în locurile în care literatura a făcut istorie în Chișinău și va prezenta orașul așa cum apare el în literatura autohtonă, de la romanul anonim din secolul XIX, Aglaia, la volumele scriitorilor contemporani Tatiana Țîbuleac, Constantin Cheianu, Emanuela Iurkin, Alexandru Bordian sau Sașa Zare. Numărul de locuri este limitat, iar participarea se face prin înscriere pe https://www.hartaliterara.ro/evenimente. Punctul de plecare va fi comunicat participanților la tur printr-un e-mail cu două zile înainte de eveniment. Proiectul Harta Literară a Chișinăului este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Camera Naţională a Cărţii din Republica Moldova

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura