La 25 august 2021 s-a desfăşurat expoziția-eveniment „REPUBLICA MOLDOVA – 30 DE ANI DE INDEPENDENȚĂ”, care a avut drept scop valorificarea și promovarea valorilor naționale, accentuarea importanței rolului istoric, științific, cultural al evenimentelor din anii de Renaștere Națională prin expunerea documentelor și publicațiilor seriale din acea perioadă, referitoare la activitățile literare și științifice ale înaintașilor independenței, simbolurile naționale, mișcarea de rezistență, limba română, Podul de Flori, primul Parlament, conflictul transnistrean etc.
Invitați de onoare: Maia SANDU, Președintele Republicii Moldova; Sergiu PRODAN, Ministrul Culturii al Republicii Moldova; Excelența Sa, Daniel IONIȚĂ, Ambasadorul României în Republica Moldova; Excelența Sa, Uldis MIKUTS, Ambasadorul Republicii Letonia în Republica Moldova; Vladimir BEŞLEAGĂ, eseist, jurnalist, prozator, scriitor, traducător, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova; Ion HADÂRCĂ, scriitor, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova; Lidia PRISAC, dr. în istorie; Natalia PROCA, interpretă; Ionel PRODAN, elev Liceul de Creativitate și Inventică “Prometeu-Prim„.