Camera Naţională a Cărţii din Republica Moldova (CNCRM) a organizat la 30 noiembrie 2023 Conferinţa-dezbatere „Sistemul editorial naţional – Camera Naţională a Cărţii : tendinţe de dezvoltare în era digitală”, care a întrunit editori naţionali (manageri top ai editurilor, tipografiilor, instituţiilor cu activitate editorială), fiind la a doua ediţie.
Manifestarea a fost sprijinită şi susţinută de către Ministerul Culturii.
La lucrările conferinţei au participat: Secretarul de Stat al Ministerului Culturii, domnul Andrei Chistol; directori şi reprezentanţi ai editurilor, tipografiilor şi instituţiilor cu activitate editorială; laureați ai Concursului Naţional „TOP-3 Editori 2022”.
Acţiunea a avut drept scop amplificarea cooperării şi integrării în contextul editorial naţional şi internaţional; crearea unui mediu benefic de comunicare profesională: editori – CNCRM – potenţiali parteneri; modificări la „Legea cu privire la activitatea editorială” Nr 939/2000; abordare de perspectivă a funcţionării Depozitului Legal; securitatea informaţională a procesului editorial.
Organizatorii au venit cu anumite constatări, construind un dialog axat pe statistica editorială naţională; situaţia la zi a Depozitului Legal; sistemele internaţionale de numerotare ISBN, ISMN.
În discursul său, Andrei Chistol, secretarul de stat al Ministerului Culturii a accentuat atât poziționarea Camerei Naționale a Cărții a Republicii Moldova ca membru național activ al sistemelor informaționale, cât şi sprijinul Ministerului Culturii pentru Programul de editare a cărții naționale.
În comunicarea sa, Gheorghe Prini, director Editura „Ştiinţa”, Preşedinte al Uniunii Editorilor din Moldova a menţionat contribuţia substanţială, importanţa şi rolul CNCRM la elaborarea statisticii editoriale, la dezvoltarea Registrului global al editorilor, a programului CIP (Catalogarea înaintea Publicării), accentuând decizia corectă a Parlamentului din anul 2011 – de a păstra autonomia Camerei Naţionale a Cărţii din Republica Moldova.
Doamna Renata Cozonac, director general CNCRM, a reafirmat importanţa respectării şi aplicării legii cu privire la activitatea editorială, legii cu privire la drepturile de autor şi conexe, punând accent pe securitatea informaţională de transmitere a metadatelor în lanţul Editor-CNCRM-Editor.
Evenimentul a abordat şi modificările în legea 939/2000, şi anume subiectul distribuirii unui exemplar de Depozit Legal către Biblioteca Naţională a României.
Domnul Gheorghe Erizanu, director Editura „Cartier”, a atenţionat stringenţa achiziţiei de carte pentru biblioteci, venind cu unele propuneri constructive.
Doamna Olga Stanciu, director Editura „Prut Internaţional”, a menţionat colaborarea fructuoasă de 30 ani (de la fondarea editurii) cu Camera Naţională a Cărţii.
Doamna Mariana Harjevschi, director BM „B. P. Hasdeu”, preşedinte al Consiliului Biblioteconomic Naţional (CBN), de asemenea a menţionat colaborarea dintre Camera Naţională a Cărţii şi sistemul naţional de biblioteci, accentuând rolul CNCRM în elaborarea actelor normative.
Concursul Naţional „TOP-3 Editori 2022”, organizat de către CNCRM în scopul stimulării activității editoriale, promovării experienței avansate şi inovatoare, precum și motivării editorilor, s-a scontat cu următoarele rezultate:
La data desfăşurării conferinţei în RM erau înregistraţi 356 editori (edituri, tipografii, instituţii cu activitate editorială), dintre care – 162 editori activi. Anual editorii scot de sub tipar circa 2500 de titluri carte.
Participanţii la eveniment au luat cunoştinţă de ofertele inovaţionale ale Camerei Naţionale a Cărţii care ţin de Catalogul electronic al publicaţiilor cu acces deschis, de Statistica producţiei editoriale, de Colecţia „Basarabiana”, parte integrantă a proiectului „Memoria Moldovei” în format digital cu acces deschis (circa 1700 de titluri, sec. XV – înc. sec. XXI).
Conferinţele editoriale rămân a fi o punte ce facilitează comunicarea dintre editor-bibliotecă-beneficiar, CNCRM continuând a fi veriga principală în acest lanţ, asigurând stabilitatea şi sporirea calităţii informaţiei în Republica Moldova. CNCRM, la nivel naţional şi internaţional, este apreciată ca o prelungire a unei vocaţii bibliografice de prestigiu, asumându-și responsabilităţi specifice unei agenţii bibliografice naţionale.
Felicitari Camera Matională a Cartii din Republica Moldova – institutia mea draga! Felicitari Echipa CNCRM! Sa mentinem cadenta!