Un oaspete multaşteptat – Ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, dl Corneliu Popovici

Camera Naţională a Cărţii din RM se află încă în stare de euforie după vizita pe care ne-a făcut-o astăzi, 21 februarie 2020, Ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării dl Corneliu Popovici.

Domnia sa a fost însoţit de către Secretarul de Stat al ministerului, dl Andrei Chistol. Am rămas impresionaţi de faptul, că dl Ministru Corneliu Popovici ne cunoaşte bine instituţia, fiind apreciaţi pentru aportul şi contribuţia la tezaurul culturii scrise a Moldovei. Am fost asiguraţi că şi în continuare vom fi sprijiniţi în aspiraţiile noastre, ajutor pe care l-am simţit permanent din partea Ministerului.

Oficialii au discutat cu directorul general al instituției, Renata Cozonac despre: fondul de documente care fac obiectul depozitului legal al CNC, prezența Republicii Moldova în sistemul informațional/editorial/statistic internațional, necesitatea achiziționării echipamentului tehnic necesar digitalizării fondului național de carte din gestiunea instituției, atribuirea numerelor internaționale standard pentru cărți (ISBN), pentru muzică tipărită (ISMN), pentru publicații seriale (ISSN) etc.
 
În context, ministrul Corneliu Popovici a vizitat depozitul legal de carte.
 
Menționăm că Camera Națională a Cărții din Republica Moldova a fost fondată la 1 iunie 1957. CNC exercită controlul bibliografic național, elaborând și publicând un sistem de lucrări bibliografice curente șu retrospective: „Bibliografia Națională a Moldovei” – publicații lunare; „Cărțile Moldovei” – ediție retrospectivă și altele. Arhiva Națională de publicații, gestionată de către CNC include în prezent peste 1 mln. de cărți, periodice și alte categorii de documente.

(Informaţie preluată https://mecc.gov.md/ro/content/ministrul-corneliu-popovici-efectuat-o-vizita-de-lucru-cadrul-camerei-nationale-cartii?fbclid=IwAR1Zp1ABXD2wBFiQPWHd6p4g7hLc-TvPMRrQs1sQ2eUAknn_xOi_3XKZHrY ).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.